AC Milan conturează lotul pentru sezonul viitor și a luat o serie de decizii importante pentru mai mulți jucători. Noua strategie a conducerii campioanei Italiei îl implică și pe Ciprian Tătărușanu, portar cu statut de rezervă a lui Mike Maignan.
Rosonerii vor să prelungească contractele tuturor goalkeeper-ilor de la prima echipă pentru a consolida compartimentul în perspectiva noii stagiuni, astfel că viitorul portarului român va fi tot la AC Milan, anunță presa italiană.
Contractul actual al lui Ciprian Tătărușanu este scadent în 2023, motiv pentru care mai multe formații din Italia s-au interesat de serviciile sale în acest mercato.
Monza, echipa patronată de la Silvio Berlusconi, a vrut să-l transfere pe „Tătă”, în baza relației foarte bune pe care cele două cluburi o au, însă jucătorul de 36 de ani nu a fost interesat de mutare. Portarul ar fi fost titular la clubul nou promovat.
„Diavolii milanezi” sunt foarte mulțumiți de aportul lui Ciprian Tătărușanu din sezonul trecut.
Penalty-ul apărat lui Lautaro Martinez, în Derby della Madonnina, l-a transformat într-unul dintre cei mai apreciați jucători de către fani, iar evoluțiile foarte bune din postura de titular, în perioada în care Maignan s-a operat la mână, nu au trecut nici ele neobservate.
În cele 6 partide din campionat, românul a primit zece goluri și a arătat siguranță în multe momente ale jocului.
Însă nu doar Ciprian Tătărușanu va fi răsplătit. Și cel de-al treilea portar al Milanului, Antonio Mirante (39 de ani) va primi un nou contract, chiar dacă nu a bifat nicio prezență în stagiunea anterioară.
Goalkeeper-ul venit fără niciun cost după despărțirea de AS Roma și-a demonstrat profesionalismul la antrenamente și nu s-a arătat deloc deranjat de statutul pe care l-a primit la echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER